Tineri romani in Germania - Emigrant din Imparatia lui Dumnezeu?

Acest articol l-am publicat in nr. din iulie al foii "Veste Buna" a parohiei Ortodoxe Romane "Nasterea Domnului" Stuttgart. In acel moment am fost foarte influentat de ideile desprinse din forumul greencardistilor. M-am gandit ca ar fi frumos sa vi-l pun si voua la dispozitie.

Fiecare din cei care au parasit locurile in care s-au nascut si s-au format ca oameni, a fost coplesit cu siguranta de o boala sufleteasca a "dorului de casa" care l-a marcat profund. Indiferent ca a fost justificat sau nu gestul dezradacinarii, indiferent de cat de bine i se pare acelei persoane ca traieste acum in comparatie cu ce ar fi putut sa aiba acasa, chiar daca este foarte apreciat si plin de succes, ceva parca ii lipseste. Ruperea de origini este foarte dureroasa, doar cine a trecut prin asta poate sa realizeze cu adevarat ce dimensiuni poate lua aceasta boala, iar negarea ei, dimpotriva, nu rezolva nimic.

Ne adunam aproape in fiecare duminica la Biserica pt. ca ne atrage comuniunea cu compatriotii nostri, traditia care am mostenit-o de la parinti si bunici si pt. ca se stie ca e bine sa mergi sa te rogi, sa pui o lumanare pentru cei dragi etc. Toate acestea ne ajuta sa incepem mai plini de energie o noua saptamana de munca sau sa gasim rezolvarea diferitelor probleme intr-o societate care e departe de ceea ce visau multi cand si-au parasit locurile dragi.

Dar, oare, acesta sa fie scopul pt. care suntem chemati la Biserica? Foarte multi nu realizeaza ca pacatul si societatea in care traim ne departeaza de la origini, de la Cel care ne-a daruit viata si care prin dragostea Sa infinita ne cheama mereu la El si in Casa Lui. Departarea de tara este nimic pe langa imensa ruptura ce exista intre sufletul nostru si originile vietii, ale binelui si ale iubirii vesnice. Nu exista o senzatie mai placuta decat impacarea cu Dumnezeu si trairea in comuniune cu El. Stim din pilda fiului risipitor ca oricat de rai am fi si oricat de mult am gresit, Tatal nostru ne asteapta cu multa rabdare si dragostea sa e neconditionata. Mantuitorul Insusi ne incredinteaza de acest lucru in Apocalipsa: "Iata stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apocalipsa 3,20).

Interesant este faptul ca manerul de la aceasta usa sete doar de partea noastra. El este libertatea cu care ne deschidem sau nu chemarii lui Dumnezeu. In aceasta persepctiva, cred ca avem de ales intre a fi inca o data emigranti, intr-o tara la care nici nu vreau sa ma gandesc cum arata, sau de a deschide usa si a trai ACASA, impreuna cu Dumnezeu"

Sasa Sorin Cioringa.

Mesaje pe aceasta tema puteti posta in Forumul Dorul de casa